Am reușit să îmi umplu ziua de Sâmbătă cu diferite activități astfel încât nu am deschis Calendarele Advent. Astăzi vă voi arăta din nou produsele din două zile și anume căsuța cu numărul 8 și cea cu numărul 9.
SUGAR TRIP – NYX
Surpriza de ieri a fost încă un iluminator. Acesta este în nuanța Candy Cloud. L-am stricat puțin când încercăm să îl scot din calendar, dar pentru că are o textură cremoasă am reușit să îl repar cât de cât când am realizat swatchul. Din păcate nu am reușit să surprind în poză irizațiile pe care le are. În funcție de lumină acesta are nuanțe de roz-piersică.
CAN’T WAIT ANOTHER DAY – SLEEK
Pentru a crea un machiaj special de sărbători cei de la Sleek s-au gândit la toate. Astfel în căsuța cu numărul 8 am primit un eyeliner lichid negru.
SUGAR TRIP – NYX
În spatele ferestrei de astăzi am găsit un produs nou pe care nu l-am încercat până acum. Acesta este un ulei de buze ce promite hidratarea acestora. Face parte din colecția #ThisIsEverything și este în nuanța Cranberry Mint. Mi se pare perfect pentru această perioadă când buzele au de suferit în urma frigului de afară. Pe buze este incolor și are o textură mai groasă asemenea unui gloss, dar nu este lipicios.
CAN’T WAIT ANOTHER DAY – SLEEK
Fereastra de astăzi îmi aduce încă un lac de unghii, dar în nuanța Velvet Slipper de această dată. O nuanță tare drăguță de mov pe care de-abia aștept să o încerc.
Ce părere ai despre aceste produse? Ai încercat până acum un ulei de buze?