Se spune că atunci când o femeie își tunde părul urmează să facă o schimbare în viața ei, şi eu am nevoie de o schimbare, dar cum părul meu îmi este foarte drag am ales să încep un blog unde voi scrie despre
alegerile mele din diferite domenii: beauty şi îngrijire, calatorii, cărți, seriale şi filme. Voi face lucrurile cât mai lejere şi prietenoase, ușor de citit dimineața la cafea, între 2 stații de metrou sau în pauza de masă.
Poate că vin în urma trendurilor, dar acum este momentul în care am ales să îmi împărtășesc părerile şi experiențele. Am multe planuri şi proiecte (blogul fiind unul dintre ele) pe care îmi doresc să le încep şi aceste lucruri mă împing să fac un pas în faţă acum.
Trebuie să recunosc că blogul meu ar fi fost şi astăzi la stadiul de proiect dacă nu aş fi avut șansa să o întâlnesc pe Ștefana în urma unui concurs organizat de ea pe Instagram (o puteți urmări pe Instagram, YouTube şi pe Blog) . Am cunoscut o persoană minunată lângă care am petrecut o zi foarte frumoasă şi care mi-a împărtășit ce se află în spatele unei cariere de blogger şi vlogger.
Prin mireasma ceaiului într-o zi ploioasă, Ștefana mi-a oferit informații foarte utile despre fotografii, aspectul blogului, articole şi promovare pe care le voi pune în practică aici, mi-a răspuns la toate întrebările şi am vorbit despre experienţa personală și viața noastră (puteți vedea o parte din întâlnirea noastră pe canalul The Pretty Blossoms).
Pentru mine, întâlnirea cu Ștefana a fost foarte productivă, sfaturile şi poveștile ei m-au motivat şi mi-au dat curaj să fac public “Stephanie’s Choice“.
Cu siguranță va fi o aventură interesantă la care te invit să te alături şi să petrecem timp împreună. Dacă ai sfaturi pentru începutul meu te aștept în căsuța de comentarii.
Iți mulțumesc pentru vizită iar până data viitoare ne vedem pe Instagram.
Mult succes draga mea! Va fi o experienta frumoasa și plina de lucruri creative! Sa ai o primavara frumoasa si creativa!:*
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc mult 🤗 O primăvara frumoasa! 💓
LikeLike
Multa bafta cu acest blog! Este foarte frumos sa ai un loc al tau unde sa împărtășești experientele tale! Te pup si mult succes! Te pup cu drag si iti urez bun venit în această aventură frumoasa!💋💋💋
LikeLiked by 1 person
. Mulțumesc mult 🤗😘
LikeLike
Răbdare multă și inspirație, spor la treabă, să ne citim cât mai des!
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc 😘
LikeLike
Bafta multa! Si eu am inceput canalul de youtube datorita Stefanei 😀. Stie sa inspire lumea😉
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc mult 😘 Daa, e minunata 😍
LikeLike
Succes si spor la scris lucruri frumoase!
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc 😊
LikeLike
Mult succes, draga mea. 😊
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc mult 😘
LikeLike
Iti doresc mult succes! 💙
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc 😘
LikeLike
Bine ai venit si mult succes in continuare! :*
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc 😘
LikeLike
Bun venit in blogosfera si mult succes in ceea ce ti-ai propus sa faci! 🙂
LikeLiked by 1 person
Bine te-am găsit 😁 mulțumesc 😘
LikeLiked by 1 person
Mult succes sa ai! Bun venit in blogosfera!
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc 😘
LikeLike
Spor la scris si asteptam cat mai repede un nou articol :*
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc. Am postat primul meu review. Te invit sa îl citești 😘
LikeLike
Mult noroc cu aceasta activitate si iti doresc o ascensiune cat mai rapida
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc.
LikeLike
Hey! Welcome! Mult succes!
LikeLiked by 1 person
Multumesc mult.
LikeLiked by 1 person